Aud chestia asta de câțiva ani și mi se pare al naibii de trist. Nu fiindcă oamenii chiar nu au ce să scrie, ci pentru că nu înțeleg că acel CV îi reprezintă pe ei ca persoane.

Săptămâna trecută descărcam câteva CV-uri de pe bestjobs și am aruncat un ochi pe ele. Oricâte detalii ai da, oricâte criterii de selecție ai pune, tot vor aplica oameni care nu au nicio legătură cu job-ul postat.

Era o poziție de middle și inevitabil, aplicau foarte mulți studenți în anul 2 la master, sau proaspăt absolvenți. Nu are nimeni nimic cu ei, foarte frumos că își caută de muncă, dar fiind o poziție de middle și singura lor experiență fiind adeverința de la practică, aplicația lor e inutilă.

Țin minte remarca unui coleg prin anul întâi de facultate când ni s-a cerut să facem un CV ,,Dom’ profesor, dar eu nu am ce să scriu în CV. Scriu că am terminat liceul și atât, că noi suntem tineri, nu am muncit.” Știți ce mi s-a părut stupefiant? Colegul acela avea Certificat ECDL și habar nu avea că și acela se trece în CV. Pun pariu că făcuse cândva și niște cursuri, ori poate a câștigat vreun concurs de șah pe faza națională, God knows!

Ce vrea să spună autorul? CV-ul nu trebuie privit drept strict foste și actuale locuri de muncă. Mai ales când sunteți tineri. Așadar, ați făcut vreun curs de desen? Practicați vreun sport? V-ați implicat în activitățile vreunui ONG? Notează în CV! Ai fost șef de promoție? Notează! Mă rog, șeful de promoție se pregătește acum probabil de doctorat, nu stă să citească acest articol.

Toată ideea a pornit de la un CV al unui tip care și-a trecut la experiență: Participant la Buzz Camp. El trecuse ca funcție ocupată participant și ca angajator Buzz Camp. Avea el o vagă idee că te poți folosi de foarte multe experiențe relevante pentru CV, dar le-a pus greșit. Dacă și voi ați fost la conferințe, participați la wokshop-uri, mergeți să ascultați discursul unor oameni din vânzări, social media, idk, domenii de interes pentru voi, notați-le! Dar nu ca donșorul care a lucrat pe post de participant. Ah, dacă a fost voluntar e altă treabă, dar trebuia să treacă voluntar și ce activități o avut. Cât despre simpla participare, pe aceasta o treceți într-o secțiune separată de Conferințe/Workshop-uri sau la altele.

Sper că v-am fost de folos și succes la aplicat!