Știți acel moment când aveți foarte multe lucruri de făcut, vă simțiți îngropați în deadlines și cheful de muncă este 0? Așa m-am simțit eu săptămâna trecută. Ete că un film cu iepurași a fost fix doza de relaxare de care aveam nevoie.

Am fost să văd Școala Iepurașilor – Păzitorii oului de aur și recunosc, titlul m-a convins! Am zis că dau skip la tot ce mă apăsa în ziua aia și să merg să mă scufund pe scaunul de la cinema bucurându-mă de animația 3D.

Vizionarea filmului a fost la Happy Cinema din cadrul Liberty Center, unde recunosc că nu am mai fost de când cu redeschiderea. Am rămas impresionată de cât de bine arată acum.

Mă așteptam să fiu cea mai bătrână din sală, majoritatea fiind evident copilași de școala generală. Am răsuflat ușurată când am văzut că au stat cuminței și au urmărit cu sufletul la gură filmul. În stânga mea jur că erau două doamne deja ieșite la pensie. Am mai fost eu la Minionii și eram cea mai tânără din sală :))

Despre ce e vorba în film? În caz că titlul nu v-a dat destule indicii, este vorba de o școală care te antrenează pentru a deveni iepuraș de paște. Aflăm cum au ajuns iepurașii să împartă ouă copiilor cu ocazia acestei sărbători și despre conflictul lor neîncetat cu vulpile viclene. Max, un iepuraș de oraș, ajunge din întâmplare în această lume feerică a iepurașilor de paște. Având mentalități diferite evident că Max va încerca să evadeze și i se va părea o prostie tot ce fac iepurașii de paște. Vulpile tot dau târcoale școlii iepurașilor în speranța că vor pune mâna pe oul de aur, iar iepurașii se simt nevoiți să se grăbească antrenamentele pentru a se asigura că sărbătorile pascale se petrec ca în fiecare an și că fiecare copil găsește câte un ou pictat.

Am râs pe săturate, am zis awww de zeci de ori și a fost o dulceață de film. Nu știu încă data premierei, dar dacă vreți și voi o doză de relaxare, sau să ieșiți cu odrasla, nepoțelul, copilul verișoarei de gradul doi, vi-l recomand cu drag. Pentru detalii îl aveți pe domnul imdb și aruncați o geană pe tarifele celor de la Happy Cinema căci au oferte faine.

UPDATE: Am aflat programul pentru Happy Cinema @ Liberty Center

RABBIT SCHOOL (DUB), PREMIERĂ, Animație 3D
Vineri 16:10
Sâmbătă 11:45
Duminică 11:45
Luni 14:05
Marți 15:55
Miercuri 13:40
Joi 13:40

RABBIT SCHOOL 2D (DUB), PREMIERĂ, Animație Normal
Vineri 18:25, 14:45
Sâmbătă 16:00, 12:25
Duminică 16:00, 12:25
Luni 14:20, 18:00
Marți 18:00, 14:20
Miercuri 16:00, 12:25
Joi 18:00, 14:20