Personajul meu preferat din blogosferă, sursa mea infinită de sarcasm, voie bună, dume de rămâi sub masă, a anunţat că renunţă pentru o perioadă la blog. Nu ştim pentru cât timp, nu ştim dacă se va întoarce, dar a enumerat printr-o postare pe facebook motivele din spatele acestei decizii:

gh

Unul dintre motivele enumerate de Gheorghe, este acela al articolelor pentru bani. Promovare de produse mai exact. În caz că nu ştiaţi, aşa se fac banii când eşti blogger/vlogger. Plus că mă îndoiesc amarnic, că cineva în România se poate întreţine doar din astfel de activităţi. Nu reprezintă un venit constant şi chiar dacă primeşti lunar suma x….e de ajuns?

Chestia asta mi-a amintit, de un mesaj primit pe Instagram. Eu la descriere, am link-ul către blog-ul meu. O fată, mult  mai mică de vârstă presupun, căreia îi apreciez pozele, m-a întrebat random despre blog. Una dintre întrebări a fost: Câţi bani scoţi din blog? Sincer vă spun, că m-a indignat întrebarea. Simt cum îmi vine să vomit când povestesc despre hobby-ul meu şi prima întrebare a interlocutorului este: Da câţi bani faci din asta? Sau te-ai gândit să scoţi ceva din asta? Scriu, desenez, pictez tricouri. Uneori pe bani, alteori pe gratis. Îmi expun părerile pe blog, din simpla dorinţă de a scrie, iar tricourile le pictez la comandă. Uneori aleg sa le ofer cadou. Alteori nu îmi iese şi clientul refuză tricoul, iar eu, rămân cu banii daţi pe tricou şi vopseaua irosită. Cât despre banii scoşi din tricouri, îi investesc în pensule, alte borcane cu vopsea şi alte tricouri. Am ales să îmi fac blog,  ca să retrăiesc entuziasmul din liceu. Entuziasmul pe care îl simţi când ştii că cineva, chit că e o singură persoană, aşteaptă cu nerăbdare să citeasca ceva scris de tine.

O mână de oameni, care mă citesc cu drag, de ani de zile. Îmi cunosc stilul, greşelile mai ales şi nu le este jenă să mă tragă de mânecă atunci când greşesc, sau să mă contrazică atunci când sunt prea vulcanică în exprimare şi fac prostia de a generaliza.

M-am gândit serios la treaba asta cu monetizarea blogului. Încă mă gândesc dacă să fac asta sau nu. Sunt mulţumită cu ce am, dar nu pot numi blogging-ul o meserie pentru mine şi nici nu sunt sigură dacă vreau asta.

Eu am job-ul meu, am planurile mele de viitor, am o vagă idee despre ce aş vrea să fac, dar nu voi rămâne mereu în faţa acestui ecran scriind ce îmi trece prin minte. Cel putin, nu pe acelaşi link 😀 Pentru simplul fapt că, nu întotdeauna e bine să spui ce iţi trece prin minte, uneori e bine,  alteori, nu. Mai ales când ceea ce spui, spui tuturor! Nu spun că trebuie să vă fie teamă să fiţi sinceri, să fiţi voi, doar să nu aveţi de suferit în cazul în care nu sunteţi pregătiţi să suportaţi şi consecinţele.

Aşa că vă rog, nu ma întrebaţi câţi bani scot din blog, câte tricouri pictez pe lună, dacă mi-am scos investiţia şi alte tâmpenii. Acestea, sunt hobby-urile mele. Fişa postului meu, e total alta. Evident că eu tot o artistă mă consider. Dar sunt artistă în intimitatea acestor patru pereţi coloraţi în mov ai camerei mele. Pereţi improşcaţi cu desene, cu Divina Comedie, cu destinaţii de călătorie şi ceva aghiazmă de la şpăgarul de popă din cartier.

Ceea ce face eu, la un nivel de amator, e doar retrăirea amintirilor din liceu de când aveam blog. De aceea nu am pagină sponsored, nu mă complic prea mult şi nici nu am o coerenţă. Nu mă înghesui să apar la evenimente și stau departe de advertoriale. Am o viaţă dincolo de acest blog şi îi las pe alţii, mult mai talentaţi să scrie. Să scrie bine şi des, căci îi urmăresc cu atâta drag! Gheorghe acum nu mai este în peisaj, dar o puteţi urmări pe facebook şi pe instagram. Îi puteţi citi pe Pandutzu, Beatrice, Mariciu, Andreea,  Marius,  Kathy, doamne şi mai câţi!

Eu scriu de drag. Voi?