Eram la Unirii şi intrasem pe aplicaţia star taxi. Netul mergea prost aşa că mi-am încercat norocul cu taxiurile parcate în faţa Unirea Shopping Center. M-am urcat îtr-un speed taxi cu direcţia Gheorghe Ţiţeica.

Şoferul, un domn la vreo 40 de ani, mi-a mărturisit că practică această meserie de câteva luni. I-am specificat că voi coborî să las nişte facturi şi după aş vrea să merg spre muncă tot cu dânsul. A fost de accord cu o condiţie, ca până la Ţiţeica să îi plătesc cursa, căci nu doreşte să îşi ia ţeapă.

Mi-a arătat câteva bonuri, cea mai bănoasă cursă a fost una de 72 de lei. Un grup de italieni dornici să viziteze Bucureştiul. I-a dus în centrul vechi, le-a povestit despre Regele Mihai, despre dispreţul pe care i-l poartă poprul lui Radu Duda şi i-a învăţat că Brâncuşi şi Henri Coandă sunt români, nicidecum francezi.

Domnulul Popescu, cum văd că scrie pe bon, a fost plecat timp de 7 ani pe alte meleaguri. Economist cu diplomă, a oboist să se lupte cu sistemul într-un oraş mic, unde economia era pe butuci. Occidentul îi oferea alte posibilităţi lui şi familiei sale, un salariu de mii de euro, dar cu un preţ: reorientarea profesională ca şofer şi timp departe de familie.

În Olanda a învăţat că românul se vinde ieftin. Că străinul nu are nimic împotriva românului cinstit care munceşte, dar fiindcă se vinde ieftin, oladnezului i se va spune nu la angajare. Nu fiindcă de banii ăia angajează doi români. Când a refuzat să se mai vândă ieftin i s-au închis uşile. Cum să îi dau aşa mult unui şofer român? Această remarcă l-a lovit din plin. Şi-a dat demisia, s-a lecuit de occident. Trecut-au anii şi companiile îl tot sunau. L-au ridicat în slăvi şi l-au implorat să se întoarcă pe un salariu mai mare. A refuzat. Le-a amintti superiorilor remarca dureroasă şi a argumentat că din pricina acelor cuvinte nu mai poate accepta.

Am coborât la Ţiţeica şi mi-a spus să nu îi mai plătesc. L-am convins că nu îi voi da ţeapă şi mă aşteaptă să continuăm discuţia.

M-am întors în maşină şi am pornit spre Piaţa Victoriei. Am terminat povestea cu Occidentul. Nu mai dorea să fie depare de familie. Acum este taximetrist, unul vorbăreţ şi cu o pasiune pentru istorie uimitoare.

Fiul său este fotbalist şi participă la campioanetele pentru juniori. Echipa sa a câştigat cupe la campionate europene şi modiale. Cupe care stau închise în vestiarul terenului de la Oltchim. Visul fiului său este alimentat de părinţi. Prin alimentare mă refer la suport financiar căci statul, nu dă doi bani pe sportivi. Statul aşteaptă să ajungi un Ronaldo, o Halep şi după să se mândrească cu tine.

Mi-a povestit despre Ionuţ, colegul şi ,,concurenţa” fiului său aşa cum îl descria soţia domnului Popescu. Un tânăr născut în 2004 care juca la echipa de 2002 căci era prea bun. Şi-a învăţat fiul să fie prieteni şi să nu îşi poarte pică, cel puţin nu acum, căci sunt prea tineri. Ionuţ ar fi devenit un bun fotbalist dacă statul, ar fi investit în talentul său. Tatăl lui Ionuţ este pensionat pe caz de boală, are schizofrenie, iar mama lui este femeie de serviciu. Situaţia lor materială nu le permitea luxul de a spera ca fiul lor să îşi urmeze visul. În zadar a încercat clubul să obţină sponsprizări. Ionuţ a ajuns să renunţe la fotbal dintr-un motiv care nouă ni s-ar părea pueril: este subnutrit. Nu are bani să mănânce, iar pentru sportul de performanţă ştim bine că este nevoie de un regim special.

Ajunsesem aproape de birou, la Piaţa Victoriei şi aflăm că împărtăşim aceeaşi pasiune pentru cărţi. Îl doare când vede oameni care îşi vând cărţile pe bulevard. Acum se mută cu familia într-un apartament de două camera din Bucureşti. Speră să vândă cândva casa din Vâlcea şi să se poată muta peste ani într-un apartament de 3 sau 4 camere, căci în cel de două nu are loc…cu cărţile.

Domnule Popescu, vă mulţumesc pentru o dimineaţă minunată şi pentru lecţia de istorie. Mi-ar plăcea să mai stăm la poveşti şi sper din tot sufletul ca fiul dvs. să îşi împlinească visurile.

Sper să daţi şi voi de acest taximetrist. Dacă vă urcaţi într-un speed taxi cu nr B 85 MDZ, să vă luaţi carneţelul pentru notiţe. Veţi avea ce povesti mai departe 😀