*Disclaimer: Da, m-am inspirat din Trăistariu cu acest titlu*

Dacă mă urmăriţi pe instagram aţi văzut probabil #plouăcupoze, căci am fost plecată şi ca tot românul care se respectă, m-am lăudat.

Am fost într-o super excursie pe urmele cetăţilor Transilvănene şi Prislop (căci pe la noi turismul ecunemic chiar are căutare). De câţiva ani familia mea apelează la Hello Holidays şi dacă eşti şi tu în căutare de excursii mai scurte şi care să nu te sece de bani, îţi recomand cu drag această agenţie.

Anywas, în ce a constat excursia?

Păi văzurăm în următoarea ordine: Braşov, Sighişoara, Haţeg/Prislop, Alba-Iulia, Hunedoara, Sibiu şi făcurăm o scurtă oprire la Cozia. Nebunia a durat 3 zile şi mă bucur că am avut noroc de vreme bună. Am dârdâit eu niţel dar hey, nu a turnat cu găleata.

Întoarsă, cu bagajele în sfârşit desfăcute şi cu un somn dat peste cap de luni de zile, iacătă cu cu ce rezoluţii m-am întors:

  1. Nu contează de câte ori am fost în Braşov, mă voi opri mereu la Glaze Haze şi nu înţeleg cum poate cineva să mânce mai mult de o gogoaşă;
  2. Nu contează cât de bolnave şi anchilozate sunt babele, cum ajung la Prislop sunt la maraton şi îţi vor da coate să fie ele primele care pupă crucea băloasă (Eu stau pe bară, dar mă amuză teribil ce se întâmplă pe acolo);
  3. Nu contează prin câte ţări te-ai plimbat, prin ce ţări exotice ţi-ai expus bucile, tot te pierzi prin Sibiu;
  4. Înainte de a te apuca să comentezi despre ţărişoara asta numită Românica, despre atracţiile ei, te rog frumos, mai întâi du-te să le vezi! Şi abia după mergi şi prin alte ţări şi eşti liber/ă să faci comparaţii.

Am spus şi pe facebook, fiecare e liber să plece în vacanţă unde vrea, dar mai uşor cu fiţele! Căci în zilele astea de vizitat Românica, m-a apucat vomitatul, ca reacţie la comportamentul concetăţenilor mei.

Te lauzi că ai mers la Viena, dar nu ai ajuns în Brașov în viața ta. Ce naiba? Mergea frumos grupul pe lângă cetate, fix lângă o cale de acces, mă întreabă o duduie din grup: Dar mai mergem mult pe jos? De ce mergem pe jos până la Biserica Neagră? Unde e?Nu e departe? I-am arătat cu degetul către poarta pe care urma să intrăm şi i-am spus că e imediat după (mă rog, imediat după o vedeai) dar vă daţi seama cam cât s-a plimbat femeia prin Braşov de ea îşi imagina că  o duce autocarul până la intrarea în Biserică. Probabil la Viena ăia sunt mai evoluaţi mă. Le-or asigura transportul până în altarul bisericilor.

Domne de câte ori ai fost la greci și la bulgari nu te-ai rătăcit, dar te-ai rătăcit în Sibiu.Băi eşti nebun? (În cetate mă refer că s-au rătăcit). Două tute evident. Băi e atât de greu să îţi iei puncte de reper şi să te gândeşti că trebuie să găseşti pe undeva nişte porţi să ieşi din cetate şi că imediat după ziduri e parcat şi autocarul. Greu mă greu. Acolo la greci la all inclusive, te duc ăia cu feribotul pe insuliţă şi nu tre’ să ţii tu minte pe unde ai fost.

La bulgari ați da zeci de leva pentru intrările la diferite obiective și zeci de euro la greci, iar la Românica ți se pare scump 10lei. Sau să aud o gloată de boşorogi întrebând dacă au reducere. Mămicuţa mea, un muzeu nu se întreţine din banii dă acatiste precum o biserică. Un muzeu mai plăteşte şi taxe la stat, mai dă şi bon fiscal, mai are şi angajaţi de plătit şi culmea, de menţinut şi renovat dacă se poate. Totul din taxa aia de 10 lei care ţie ţi se pare exagerată. Ai venit, ai făcut poză şi gata, că de aia ai plecat de acasă, nu ?

Seara, ajungi acasă bosumflat şi te decizi că la anul mergi la turci, că acolo e viaţă. De unde atâtea aere fratele meu? Hai să ne vizităm și să ne apreciem țara și abia după să o comparăm.


Mă doare undeva că ai fost tu la Paris, dacă nu ai dat o tură de Transfăgărășan! Aşa că fă bagajul!