În zilele când chiuleau profii de la liceu, mă duceam la bibliotecă să împrumut cărţi scrise de Allan & Barbara Pease. Nu m-am considerat vreo făptură prea inteligentă şi nici bookworm niciodată. Eram  o ciudată care citea despre relaţii doar din cărţi. Romanele de dragoste erau drăguţe şi lacrimogene cât dădeai paginile, dar când lăsai cartea jos te trezeai la realitate: Andreea, ai de făcut proiect la turism, de călcat cămaşa, trebuie să treci la chimie şi ţi-a rătăcit proful de sport adeverinţa. Asta şi faptul că profa de turism (un fel de Oprah mai narcisistă) ne impunea să citim cărţi de dezvoltare personală, m-a făcut de multe ori să le caut singurică şi să ajung să îmi placă.

Poate ţi se pare o prostie să citeşti despre cum să vorbeşti, sau cum să te comporţi. Află că unii dintre noi chiar nu ştim, ori dorim să ne îmbunătăţim abilităţile. Deşi eram forever alone eram foarte curioasă de cum funcţionează relaţiile. De ce Gigilina acceptă ca Gigiloi să o plesnească? De ce colegele mele din generală erau cuplate cu tipi de peste 18 ani şi considerau asta marea dragoste? De ce mă considerau imatură fiindcă nu am o relaţie prin sms-uri? (când mai creşti merge, dar cu alte scopuri hehe)

Allan & Barbara Pease sunt un cuplu care au lansat de-a lungul anilor o serie de cărţi care ne explică diferenţele între bărbat şi femeie şi cum să ne înţelegem, să ne acceptăm şi să ne bucurăm unul de altul.

Unii ar spune că lucrările lor sunt sexiste. Eu aş zice că anumite pasaje au explicaţii atât de simple încât devin tembele. Simpla lor explicaţie este că: aşa e! Bărbatul e ghiolban, femeia e nehotărâtă şi nesigură. Sună prostesc, nu putem deduce prea multe şi parcă te ia cu nervii. Dar până la urmă, poate asta e xplicaţia. De ce bărbaţii şi femeile sunt diferite? Fiindcă aşa trebuie să fim, diferiţi! Tu te-ai putea îndrăgosti de o persoană, copie fidelă a ta? Aţi putea deveni buni prieteni da, dar cât de narcisist să fii să vrei sa faci sex doar cu tine? Ok toţi facem asta, but that’s not the point!

Îmi amintesc că şi în cărţile lor, dar şi la orele de turism, în urma multor dezbateri se ajungea la o concluzie pe cât de ambiguă, pe atât de deschizătoare de porţi ale înţelegerii absolute (nu aveam astfel de texte în liceu, îi lăsam pe alţii să fure toată gloria)  Concluzia suna cam aşa: Putem să cădem de acord, că nu suntem de acord?

Ce o fi vrut să spună autorul? Cred că fiecare poate trece această întrebare prin filtrul înţelegerii sale (am citat din profa de română din generală, care bea numa suc de sfeclă roşie) Eu înţeleg aşa: Ne zbatem atât de mult să aflăm cine are dreptate, cine  e superior, cine trebuie să-şi ceară scuze, încât uităm că menirea noastră este să convieţuim.

Cu ce mă ajută să ştiu că am câştigat o bătălie a sexelor dacă partenerul meu e nefericit? Cu ce îl ajută pe el să îi dau dreptate, dacă după voi sta bosumflată 3 zile şi îl voi pândi să îl prind şi pe el când nu are dreptate? Ne lăsăm atât de uşor copleşiti de dorinţa de a deţine adevărul absolut încât uităm să ne bucărăm de minunăţia că nu om s-a îndrăgostit de dubioşenia de om care suntem.

Ok, nu ţi-a răspuns în timp util la mesaj, dar s-a gândit la tine, trust me. Dă-i tu mesaj! (Asta dacă nu e cumva în meci)

Ok, se machiază cam mult, dar fiindcă vrea să fie cea mai frumoasă. Aminteşte-i că e frumoasă! (Şi te va adora etern dacă îi dăruieşti produse de make-up în locul ursuleţilor de pluş)

Ok, a greşit, a apăsat pe alt program la maşina de spălat. A distrus vreo haină? Se poate repara cumva? Dacă nu…atunci de ce ţipi şi îl faci bun de nimic? (am fost sexistă  la partea asta arătând că domne doar bărbatul încurcă programele la maşina de spălat….eu nici acum nu le ştiu… see? Where’s the fkin equality?!)

Am profitat de oferta celor de la elefant de 1+1/2 (nu fac reclamă în speranţa că poate mă aude cineva şi primesc şi io reduceri, nu, nu) şi mi-am luat de la Allan şi Barbara: Întrebările sunt de fapt răspunsuri (am citit-o, e foarte tare, mi-a venit damblaua să văd întreaga colecţie în biblioteca mea) şi Cele 5 limbaje ale scuzelor. Altă carte faină deja citită, da serios că la cărţile de dezvoltare personală trebuie să te întorci. Cauţi un anumit capitol, o situaţie, mai subliniezi pe ici pe colea. Autorul, Gary Chapman, fost avocat care acum e consilier de cuplu, ne ajută în relaţia cu partenerul prin implantarea convingerii că suntem diferiţi şi dacă nu acceptăm asta nu va merge.

Am de gând să pornesc o întreagă serie de postări despre cărţi (dezvoltare personală, poliţiste, chiar şi de îndrăgosteală dooh) şi sper eu să vă placă 😀 Nu sunt Titu Maiorescu, dar sunt în top 5 users from RO pe Goodreaders haha! Câtă aroganţă)