Drumnezeul meu e blând, are o barbă îngrijită şi ştie de caterincă. Dumnezeul meu se amuză de mine şi îşi pune mâinile în cap când aleg să acţionez cu inima.

Eu nu cred în Dumnezeul tău fiindcă Dumnezeul tău e rău.

Dumnezeul tău este ca un iubit posesiv şi uneori chiar violent.

Dumnezeul tău se impune.

Dumnezeul tău are pretenţii şi se aşteaptă ca pe el să îl iubeşti cel mai mult. De fapt, doar pe el.

Dumnezeul tău vrea să îi arăţi în mod constant iubire, să îi dovedeşti. Chit că te pune să îţi omori copilul, el vrea să fie mereu în centrul atenţiei.

Dumnezeul tău, e ca vlogării ăia de se vând pe nişte leuţi şi fac reclamă atât de evidentă încât se pierd glumele pe drum.

Dumnezeul tău atotputernic e prea permisiv cu răutatea, viclenia şi mândria. A permis Holocaustul. A permis neînmormântarea conform datinei bisericeşti a pruncilor nebotezaţi. A permis înmulţirea între copilaşii lui Adam şi Eva, dar te trimite pe tine în cazanul cu smoală dacă îi faci ochi dulci lu sor-ta.

Dumenezul tău, e în stare să îşi ia în rai cu el un criminal, dar care s-a căit, iar pe tine, om bun, care nu ai rănit nicio muscă, să ajungi în iad căci ai păcătuit cu gândul, că ai poftit trupeşte şi după o bere-două te-ai îndoit de existenţa lui.

Dumnezeul tău nu concepe iubirea între persoane de acelaşi sex, dar e total de acord cu trimiterea divină a unor spermatozoizi duhovniceşti într-o minoră (promisă altuia btw) pentru a da naştere fiului său emo.

Dumnezeul tău, nu te lasă să iubeşti pe cine vrei. Spun-mi te rog, ţi se pare normal, ca cel care te-a creat, care îţi vrea doar binele, care te vrea fericit, să îţi spună că nu ai voie să îl iubeşti pe x sau pe y? Fiindcă e de altă religie? Fiindcă e de acelaşi sex? Fiindcă nu ţine post?

Dumnezeul tău, se iubeşte doar pe sine. Dumnezeul tău a considerat de cuviinţă răzbunarea pe întreaga omenire, pentru greşelile unei mâini de oameni mâniaţi de teama de necunoaştere. Aşa cum în evul mediu ardeau pe rug vrăjitoare, s-au gândit să bage cuie în fiul Domnului ăsta pe care îl venerezi doar duminica şi când se dă lumină.

Şi cel mai grav, Dumnezeul tău, a permis existenţa religiilor, a  preoţiilor şi a taxelor pe activităţi bisericeşti. Nu poate să facă un hocus-pocus şi să îi oblitereze pe preoţii care cer bani pe botez, nunţi şi cel mai groaznic, pe înmormântări?

Nu am să te contrazic, spunându-ţi că Dumnezeul tău nu există. Dar am să te rog să te întrebi, dacă e atât de puternic pe cât e lăudat. Căci dacă este, este un Dumnezeu prost, este un Dumnezeu care nu prea îşi face treaba. Este lacom, răzbunător, narcisist, ba chiar sado-masochist, cam politician Dumnezeu ăsta al tău.

Ce Dumnezeu e ăla de îţi dă o boală grea, ca să te încerce?

Nu i se rupe oare inima Dumnezeului tău când vede atrocităţile de pe Terra?

Şi dacă e cum zici tu, şi o să văd când oi muri, află că Dumnezeul tău e laş. Are atâta putere şi alege să o folosească fix atunci când eşti neputincios? Când eşti mort şi la cheremul lui ? Îşi foloseşte puterea absolută ca să ce? Ca să îţi scoată ochii că nu ai crezut în el?

Te rogi la Dumnezeul tău? Pentru ce te rogi? Să moară capra vecinului? Să iei bacul? Roagă-l să găsească leacul pentru cancer… Roagă-l să îş trimită îngerii cu aripioare să ne salveze de pedofili, de hoţi, de criminali, de politicieni. Roagă-l să ai un suflet bun.

Eşti liber/ă să crezi  în ce vrei şi să te închini cui vrei tu. Dar te implor, nu îi judeca pe alţii că nu gândesc ca tine. Degeaba te închini când treci pe lângă biserică dacă după înjuri babele de pe stradă. Degeaba te numeşti om credincios dacă mergi la slujbă şi habar nu ai ce se zice pe acolo. Degeaba  îl iubeşti pe Dumnezeu dacă nu îţi iubeşti aproapele.

Nu mă închin la icoane/clădiri făcute din miliardele date statului de părinţii noşti. Nu rostesc rugăciuni care să preaslăvească nişte gay canoniaţi. Nu iau lumină, nu trec pe sub masă, nu mă bag sub patrafir şi nu ţin post. Încerc să fiu om bun. Atât.

,,Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor este împărăţia cerurilor”