Mă aflu într-o perioadă în care lenea a devenit un drog care-mi intră prin vene şi fiecare neuron îmi fredonează ,,Nu am chef aaaaazi”. Am o listă cu chestii TO DO pe care mai tot vâr câte un x şi singurele obiective pe care le pot atinge sunt chestii precum devorarea unei pungi de chipsuri sau maraton de Mircea Badea. Da, sunt copilul ăla care a crescut cu Virgil Ianţu şi Mircea Badea ca modele de oratori.

Vine sesiunea, ceea ce explică perfect de ce procrastination&co. au pus stăpânire pe trupul meu. Cândva, voi reuşi probabil să fiu coerentă şi consecventă şi la ce cuvinte complicate unul lângă altul am pus,  simt nevoia de ciocolată. Pentru că eu nu sunt în stare să mă împart între facultate, job, seriale şi holbat la doi ochi albaştri cu pete gălbui, vă las o listuţă cu blogăraşi care chiar se ţin de treabă. Am cu de toate, dar fără ceapă, ovio! (Bine acuma, dacă e ceapă roşie treacă de la mine)

1.Sereniti 

Am descoperit blogul ăsta din pură întâmplare. Sereniti este o adunare de dudui care nu au nici cea mai mică urmă de jenă şi clar creieraşul lor nu se întreabă ,,oare ce-o să zică lumea?!  Bă le ador, Corina este favorita mea şi simt furnicături în tot corpul când citesc zeci de rânduri îmbibate în ironie, scrise cu cap şi care îmi smulg un zâmbet de fiecare dată. Scrie şi Delia pe acolo. 😀

2. VICE.com 

Nu ştiu ce e, site, blog, revistă online. Pun un mare semn de oricare ar fi ca la mate căci încerc să găsesc aplicabilitatea învăţării matematicii şi mă pun să citesc cu popcornul lângă mine. Aş fi narcisistă dacă aş zice că am impresia că mă citesc  pe mine când citesc ceva de pe VICE, da tot am zis-o, ha! Îi iubesc pe omuleţii ăştia, nu ştiu cine scrie, nu reţin numele autorilor dar au un stil de a scrie, de a te face să te îneci cu floricica de porumb, încât mi-aş cumpăra carte de rugăciuni cu citate din vice.

3. Special Koko

Ce naiba caută un blog de beauty în listă? Nu ştiu frate, e singura care m-a convins să o citesc atâţia ani. Singura pe care nu o simt falsă, care nu se laudă cu vacanţe în Thailanda plătite de iubi, care nu şi-a băgat silicon şi care nu arată precum o Drăguşnca cu fiţe de LOFT. GG Koko!

4. Gheorghe

Modă, pe bune? este blogul meu favorit. Nu cred că există în ţărişoara asta vreo fiinţă care să depăşească stilul Anei. Nici nu ştiu ce altceva să scriu în afară de o gagică mişto pe care o duce capu şi te face să razi de te caci pe tine. Şi se îmbracă genial.

5. Jurnalul unui Adam

Să îl citesc pe nenea Adam e ca un ogasm între mese. Sunt o duduie frustrată care nu e în stare să îşi găsească bărbat şi  fredonează Meghan Trainor: my name is no, my sign is no, my number is no în club cu fetele şi seara mă ating pe versurile lui The Weeknd. Dau share articolelor lui Adam ca să se prindă ghiorlanii ce trebuie să îi spună unei femei, unde să o atingă şi cât de măreţe suntem! (Măreţe ca suflet evident, că nicio femeie nu e grasă, ci specială) Sunt o femeie puternică, atât de puternică încât am nevoie de un dubios să îmi scrie articole care să mă ridice în slăvi. Asta, sau o brăţată pandora! 

Sper că te-ai prins că glumeam. Dacă nu, probabil eşti o Eva şi ce cauţi aici? Fugi  la Dorian Popa (ahahahaha ce-mi plac glumele mele, see what i did there?)

P.S.A scos şi o carte omu! Doamne, dacă exişti, salvează-ne pls!

P.P.S. Simţeam nevoia să adaug chestiuţa asta dacă tot am vorbit despre Adam. E din serialul Awkward secvenţa. Sublim.

1899325_632805483435543_90371146_o.jpg