Dacă ai iubită şi ieşi cu ea în lume, e inevitabil să nu o vezi băloşind la o vitrină PANDORA. Noi în general băloşim la vitrine, dar observ că anumite consoarte băloşesc la nişte biluţe care costă o droaie de bani, înşirate pe o sfoară poleită care arată precum brăţăricile de la târgul din Frăsinet pe care mi le cumpăra mamaie .

Nu am nimic cu iubitoarele de bijuterii şi înţeleg că fiecare om are anumite gusturi, iar dacă portofelul e plin, fiecare e liber să cheltuie banii pe ce vrea.(Deşi îmi vine să vărs la tipele care îşi pun sponsorii să le cumepre aşa ceva) Ca să mă fac înţeleasă, când spun brăţară PANDORA, mă refer strict la acele hidoşenii aglomerate de zeci de pandantive şi zorzoane care mai de care mai hidoase. Am căutat pe Google şi mi-a generat poza asta.

$_32Daţi-mi voie să întreb: De ce vă place aşa ceva? De ce?

Serios acum, seamănă cu genul ăla de brăţără care te dă pe spate pe la 5 ani, e HIDOASĂ! Şi ştiţi ce e mai hidos decât hidoşenia? Hidoşenia supraevaluată!

Nu oricui îi plac aceste brăţări. Cui oare îi plac? Păi hai să îţi spun băiete, băieţaş, bărbat, orice eşti tu. Aceste brăţări sunt adorate de tipa aia care:

-te place şi nu îţi spune nici picată cu ceară;

-aşteaptă să faci tu primul pas;

-vrea buchetele de flori care să nu încapă pe uşă şi să pună poze pe instagram;

-comentează că ieşi la bere cu băieţii/ joci LOL;

-nu sună prima;

-greşeşte şi vrea ca TU să îţi ceri scuze că ai supărat-o;

-îţi spune ce vrea de Crăciun şi eventual merge cu tine de mânuţă să îi cumperi;

-se aşteaptă să zici tu primul te iubesc;

-te pune, pardon îţi cere, ce naiba nici nu îşi scoate portofelul să contribuie măcar la nota de plată de la restaurantul la care ea a insistat să mergeţi;

-îţi spune ,,eu nu fac aşa ceva, dar tu poţi să îmi faci mie” şi ,,nu ai să mai găseşti alta ca mine” (Doamne ajută!)

P.S. Dacă eşti fată şi te simţi lezată de acest post, îmi pare rău, sunt probabil doar o frustrată care nu are brăţărică Pandora.

P.P.S. Eu zic că e reclamă mascată 😀